Elena

Răzvan Florentin Popescu:  

Cum ești? Ce gânduri au rămas? Vrei să vorbim?

Vorbește cu Dumnezeu despre ea și despre tine. Fă asta toată ziua.

Ștefania Popescu:  

Simt că n-am făcut tot pentru ea...

Răzvan Florentin Popescu:  

Știu că n-am făcut. Dar simți altceva – simți apăsarea că nu ești iertată. Da, fiecare dintre noi n-a făcut ceva. Și cred că fiecare din picăturile astea putea să fie ce trebuie.

Ștefania Popescu:  

Că nu am dus-o la ORL cu auzul... Că nu am dus-o la dentist cu dinții... Că nu i-am făcut analize...

Răzvan Florentin Popescu:  

E lista lungă, nu? Cât de mici suntem. Iartă-ne, Doamne, o să fim mai atenți.

Ștefania Popescu:  

O durea că nu îngrijim casa, curtea...

Răzvan Florentin Popescu:  

Dar nici ei nu au îngrijit-o. Și au pierdut bătrânețea nu pe îngrijit, ci pe produs, pe mai multă muncă. Pe nimicuri.

Ștefania Popescu:  

Apoi nu o mai interesa... dacă a văzut că nu facem... De un an nu mai cerea nimic... nici să fac curat, nici să văruiască.

Răzvan Florentin Popescu:  

A înțeles mai multe. Degeaba zici omului, cât să depindă de el, și la ce bun.

Ștefania Popescu:  

Auzul... dacă era bun, o ducea mai mult. Asta a dus la depresie. Așa cred.

Răzvan Florentin Popescu:  

Eu cred că trebuia doar să vorbim mai blând cu ea, și mai cu atenție.

Ștefania Popescu:  

Dacă...

Răzvan Florentin Popescu:  

Frustrarea aia că nu te aude o lovea și pe ea de două ori când te vedea supărată.

Ștefania Popescu:  

Dar era frustrant să repet de zeci de ori. Și eu să fac multe în timp scurt. Și obosită...

Răzvan Florentin Popescu:  

Toate au contat.

Ștefania Popescu:  

Timp pentru ea lăsam așa puțin...

Răzvan Florentin Popescu:  

Păi... te-ai gândit la lucruri de făcut, nu de aflat. Aveam lucruri de aflat.

Ștefania Popescu:  

Ne încărcam negativ când vorbeam la telefon și nu ne înțelegeam... și cred că și ea. Apoi acasă, faptul că nu îi plăcea nimic din ce îi ofeream. Iar era frustrant... Nu îi puteam aduce o bucurie măcar.

Răzvan Florentin Popescu:  

Cred că telefonul, când s-a stricat, când s-a schimbat, a rupt-o de prietene. I s-a rupt toată viața, toată rutina. Nimic nu mai era.

Ștefania Popescu:  

Cu nimic. Da.

Răzvan Florentin Popescu:  

Prin tine puteai, prin firea ta. Puteai să-i cânți, să-i citești. N-am fost în stare nici să spun un Tatăl Nostru, nu mi-am amintit. Și când ne adunam, e harmalaie. Era și la țară, dar la oraș...

Ștefania Popescu:  

Și ea nu mai lua parte la bucuria noastră. Se vedea, se simțea că e tot mai absentă, pentru că nu auzea.

Răzvan Florentin Popescu:  

Avea și ea slăbiciunile ei. Eh, nu e ca și cum dacă auzea ce balmăjeam ar fi bucurat-o. Că nu vorbeam așa frumos.

Ștefania Popescu:  

La bloc, nu mai voia nici TV. Nu o mai bucura nimic. Blânzi nu am învățat să fim.

Răzvan Florentin Popescu:  

Am uitat să fim. Ați fost și voi cândva.

Ștefania Popescu:  

Din 3 vorbe, 2 răstite.

Răzvan Florentin Popescu:  

Da.

Ștefania Popescu:  

Gata să sărim la gât unul altuia.

Răzvan Florentin Popescu:  

Acum, după ce a murit, nu te-ai mai răstit. Ai fost cuminte. Doamne ajută să rămâi așa, că te omori. Să luăm toată vinovăția asta și să fim mai buni. Toată datoria pe care ne-a plătit-o.

Ștefania Popescu:  

Mă mai necăjesc cu tati. Că i se pare că fac prea multe pomeni. Că de ce trebuie să împart atât.

Răzvan Florentin Popescu:  

Ne vedem duminică, ai puțină răbdare. Nu mai dezbateți. Nu mai pune întrebări.

Ștefania Popescu:  

Păi ce să dezbat, că trebuie să cumpăr?

Răzvan Florentin Popescu:  

Fă ce ai de făcut, roagă odată frumos și treci peste. Sau anunță-l ce o să faci – dacă vrea să ajute, ajută. Lasă asta, nu e grija acum. Noi să ajungem la Dumnezeu, că sunt multe de reparat. Da, nu vă mai învârtiți în responsabilități toată ziua. Numai despre nimicuri vorbiți.

Ștefania Popescu:  

Suntem la Roșiori de ieri, dar mai trebuie ajuns la cimitir.

Răzvan Florentin Popescu:  

Eh, trebuia, iartă Domnul. Nu e ritual ortodox asta, e doar o tradiție.

Ștefania Popescu:  

Apoi duminică mers la biserică cu prescura și pachete. Ea ținea la toate astea.

Răzvan Florentin Popescu:  

Ce contează că ținea? Acolo sus e una cu Isus, acum știe mai bine.

Ștefania Popescu:  

Mă punea să împart în fiecare zi pentru tata, până la 6 săptămâni.

Răzvan Florentin Popescu:  

Lasă, mamă, odihniți-vă.

Ștefania Popescu:  

Am făcut-o până acum, deși greu, cu postul. Orez, ciorbă de dovlecel, salată de vinete.

Răzvan Florentin Popescu:  

Lasă că vorbim duminică cu preotul și vedem ce zice. Că te apasă multe.

Ștefania Popescu:  

Duminică niste pește.

Răzvan Florentin Popescu:  

Te apasă degeaba. Ai făcut bine.

Ștefania Popescu:  

Nu mă apasă.

Răzvan Florentin Popescu:  

Atunci e bine.

Ștefania Popescu:  

Am să fac, cum am făcut și cu tata.

Răzvan Florentin Popescu:  

Dacă poți cu bucurie, fă, că e bine. Da fără certuri.

Ștefania Popescu:  

Uneori mai mult, alteori mai puțin... Cum oi putea. Tu mă încurci nițel acum cu venirea.

Răzvan Florentin Popescu:  

)) Iartă-mă.

Ștefania Popescu:  

Că duminică m-am comportat ca președintele. Adică aiurea. M-am bâlbâit în ce trebuie să fac în biserică.

Răzvan Florentin Popescu:  

Mai smerit, da.

Ștefania Popescu:  

Fiindcă a fost prima oară.

Răzvan Florentin Popescu:  

Trebuia să stai cuminte, nu contează, sunt doar obiceiuri.

Ștefania Popescu:  

Cum să așez darurile, când și cum și unde să dau prescura și vinul lui popa.

Răzvan Florentin Popescu:  

Îți încarci mintea cu prostii. Mintea să fie la Dumnezeu și la rugăciunea ta. Ce greșești, greșești, dar ține mintea goală și cât mai plină de Dumnezeu.. altfel nu are rost. Niciun rost.

Ștefania Popescu:  

Cum mintea goală?

Răzvan Florentin Popescu:  

Să nu zic că e păcat. Fără grijă. În biserică nu e loc de grijă.

Ștefania Popescu:  

Nu ai cum să nu gândești la toate câte ți se întâmplă.

Răzvan Florentin Popescu:  

Nu ai cum ca nu ești învățată să fii în biserică. Dar vin multe gânduri proaste. Toți ne luptăm.

Ștefania Popescu:  

Și rugăciunile alea repetate de nu știu câte ori pentru conducători, pentru mai marii bisericii nu-mi plac.

Răzvan Florentin Popescu:  

Da, suntem sensibili la multe lucruri. Multe n-or fi bune. Dar mintea noastră nu are ce căuta acolo. Avem altă treabă.

Ștefania Popescu:  

Dar totuși îmi fac cruce. Sunt falsă.

Răzvan Florentin Popescu:  

Ești mamă. Doamne ajută să nu mai fii. Dumnezeu nu te vrea așa, că nu-L minți.

Ștefania Popescu:  

Dar nu cred că El a inventat ce citește popa.

Răzvan Florentin Popescu:  

Te gândești prea departe. Nu sunt importante lucrurile astea acum. Sunt gânduri mai bune decât grijile tale. Nu zic nu, că sunt spre Domnul, dar nu e prioritatea asta. O să ai timp să îi spui asta. O să îi spui toate și o să vezi că Dumnezeu îți va explica. Sunt multe de zis, ai atâtea de zis. Să ajungem mai repede.

Știi ce mi-am dat seama când citeam Biblia acum? Mi s-a schimbat intonația. )) Când eram mic, nu-mi plăcea intonația ta. Mi se părea falsă, emfatică, nepotrivită. Și era. )) Și mi-am dat seama că Syn a venit ca o cutie sigilată cu intonația ta, cu Cuvântul tău. Ne-ai format pe amândoi. Nu te-am mai auzit citind de zeci de ani. Sper să-mi citești din Scriptură cândva. Ce frumos era dacă îi citeam lu' mamaia.

Ștefania Popescu:  

Dacă auzea...

Răzvan Florentin Popescu:  

Nu contează, mamă.

Ștefania Popescu:  

Tu nu vorbești tare.

Răzvan Florentin Popescu:  

Nu prin organe comunicăm. Nu doar*.

Ștefania Popescu:  

Uneori nu te aud clar. Va trebui să ajung în vara asta la ORL la Alexandria și eu pentru testare.. poate e nevoie de aparat, cine știe?

Răzvan Florentin Popescu:

Întâi să vedem ce facem cu vrednicia noastră. Cu rugăciunea, cu postul – că se vindecă multe.

Ștefania Popescu:

Pe 5 plecăm la Techirghiol... Tati nu mai are încredere în concentrarea lui la volan.

Răzvan Florentin Popescu:

Dacă mintea e aici și în El, toate merg mai bine.

Ștefania Popescu:

Ce ține de îmbătrânirea trupului nu e de la rugăciune și post.

Ștefania Popescu:

Rugăciunea și postul sunt pentru liniștea și pacea sufletului, a minții.

Răzvan Florentin Popescu:

Sunt pentru multe. Nu e așa?

Ștefania Popescu:

Pentru acceptarea greșelilor celorlalți și înfrânarea supărării. E pentru latura spirituală.

Răzvan Florentin Popescu:

Cum să fie mai? :) Se găsește pe toate gardurile ce face postul pentru fizic. Eu țineam post pentru spiritual acum 10 ani? ))

Ștefania Popescu:

Mamaia mergea la biserică. S-a rezolvat cu auzul? Cu dinții? Cu genunchii? Unele le interpretezi și tu greșit.

Răzvan Florentin Popescu:

Vorbeam de post.

Ștefania Popescu:

Ziceai că să amân vizitele la medic... Să mă preocup de biserică. Că parcă simultan nu se poate.

Răzvan Florentin Popescu:

Preocupă-te de biserică nițel. Te încurcă, îți zic eu.

Ștefania Popescu:

Am tot amânat. Și auz, și dinți. Așa a ajuns și mama – amânând.

Răzvan Florentin Popescu:

Dacă tu crezi că asta e lecția de luat de la ea, du-te. Ce știu eu...

Ștefania Popescu:

Pentru dinți, te rog și pe tine. Mergem amândoi. Până se mai pot folosi rădăcinile celor naturali.

Răzvan Florentin Popescu:

Nu te mai gândi la mine acum. Mereu alte griji de astea de nimic. Dă-le afară. Nu e urgent nimic decât Dumnezeu acum – de restul mai vorbim.

Ștefania Popescu:

Dumnezeu nu e urgență. Dumnezeu trebuie să fie permanență.

Răzvan Florentin Popescu:

E urgent! Trebuie să vorbim pe placul Lui, să binecuvântăm – nu să vorbim de griji lumești.

Ștefania Popescu:

La tine e deja acolo, cu tine, de ceva timp. Așa că El îți lasă răgaz și să te îngrijești.

Răzvan Florentin Popescu:

)) Îmi lasă da...